Exclusive interview Cor Geertsma for RTL-Z
September 10, 2009
Reporter: M-am plimbat toată ziua prin oraş şi trebuie să recunosc că am avut şi eu prejudecăţile mele în legătură cu România şi că deja am o altă impresie despre ţară. Îmi închipui că întotdeauna trebuie să le spui clienţilor „vin-o o dată aici, atunci poţi să vezi cum e într-adevăr”.
Cor Geertsma: Da, acest lucru este foarte important şi pentru că trebuie ca oamenii să trăiască asta ei înşişi, desigur sunt multe prejudecăţi, însă pe acestea le avem şi în ce priveşte Olanda şi, bineînţeles, câteva dintre ele chiar se potrivesc. Diferenţa cea mai mare sau problema cea mai mare momentan, se spune, din punct de vedere politic, este corupţia. Dacă mă uit cât se poate de cinstit la propriile descoperiri aici şi dacă privesc şi ca preşedinte al Business Club în România, rareori aud poveşti despre corupţie, avem foarte puţin de-a face cu aşa ceva. Dacă mă uit la birocraţie, aici avem într-adevăr un ”issue” uneori, aşa că îţi spui că lucrurile durează ceva mai mult aici. Şi atunci poţi compara România puţin cu Italia, în loc de ţări puternice din punct de vedere al afacerilor precum Olanda şi Germania.
Reporter: Au trecut între timp deja douăzeci de ani de când Ceauşescu a fost dat la o parte şi împuşcat. De atunci s-au întîmplat nespus de multe lucruri în această ţară. Tu ai venit destul de repede după aceea aici. Cum ţi s-a părut ţara atunci?
Cor Geertsma: Am venit prima oară aici prin intermediul unui program de instruire al VNONCV De Baak, aceasta era cam cu cincisprezece ani în urmă. Atunci am creat multe programe de instruire pentru antreprenori est-europeni, manageri ai unor organizaţii mari şi le-am oferit un pachet de instruire numit ”From a Planned Economy to Dynamic Management”. Ei, pe atunci lumea era cu totul alta, pe atunci oamenii erau prinşi în gândire bazată pe planuri. Acum vezi o mulţime de ntreprinderi care cresc aici, medii şi mici care au voinţa de a oferi servicii. Da, asta vezi peste tot, în restaurante, la universităţi. Aceste progrese decurg foarte repede.
Reporter: Studenţii îşi doresc şi ei foarte mult să lucreze.
Cor Geertsma: Da, sunt mai multe tipuri de studenţi, desigur că nu ai aici numai un singur tip de student, însă eu cred că oamenii sunt enorm de dornici aici. Pentru a studia aici costă relativ o grămadă de bani, aşa că familia trebuie să îşi aducă simţitor aportul, prin urmare, nevoia, urgenţa sau necesitatea de a reuşi este mare şi a putea, printre altele, să faci ceva, cu toţii îşi doresc asta. Toţi tinerii au sentimentul că, fie datorită televizorului sau datorită propriilor vizite şi vacanţe petrecute în Europa de Vest, au văzut că acolo este o cu totul altă lume şi îşi doresc să ia şi ei o bucăţică din ea. Aşadar, impulsul de a excela, de a-şi face o carieră este foarte puternic aici.
Reporter: Ai aici o companie care dezvoltă software, ISDC. De ce nu eşti în India?
Cor Geertsma: Da, India. Am fost o vreme în India, foarte scurt timp. Probabil că nu am avut ”match”-ul potrivit. Activităţile noastre constau în construirea de sisteme critice pentru companii care merg în adâncime, care sunt foarte apropiate de utilizator. Deci noi nu construim proiecte atât de mari cum sunt, de exemplu, un sistem ipotecar pentru o bancă mare sau o reconstruire a unui sistem ipotecar. Experienţa mea este că, dacă ai un sistem foarte mare şi ai nevoie mâine de o sută de programatori pentru sistemul tău, atunci există doar o singură ţară în lume unde poţi merge, iar aceasta e India. Acolo sunt mii de oameni care muncesc. Dacă e vorba despre rafinament, despre a fi aproape de client din punct de vedere comunicativ, de a putea să ajungi repede să înţelegi lucruri pe care nu le poţi pune pe toate pe hârtie, atunci trebuie fie să te afli deja în Olanda sau să rămâi mai aproape de cultura noastră. Şi atunci România a fost, am dovedit-o noi şi aşa vorbesc şi clienţii noştri despre noi, o variantă foarte bună.
Reporter: Da, datorită fatpului că această cultură este mai apropiată de cea olandeză.
Cor Geertsma: Da, fundalul României seamănă puţin cu cel al culturii franceze, italiene, consideră uneori clienţii noştri, este mult mai apropiat de cultura vest-europeană dacă îl compari cu ţări precum India şi China.
Reporter: Se aude pur şi simplu în limba vorbită. Se aude şi franceză sau italiană.
Cor Geertsma: Da, dacă vorbeşti puţină franceză, italiană sau spaniolă, atunci te poţi descurca foarte rapid aici, nu pentru o conversaţie fluentă, dar pentru a ajunge repede să înţelegi despre ce e vorba. Dacă mergi în ţări precum Rusia sau Ucraina, da, atunci te simţi complet înstrăinat, limba nu are nicio asemănare cu a noastră.
Reporter: Care este şarmul ţării?
Cor Geertsma: Personal consider că şarmul este faptul că este plină de viaţă. Am lucrat aproape în toate ţările est-europene, dar în România mă simt acasă. Şi mai ales în partea României din nord-vest pe care o numim Transilvania, este pofta de viaţă a oamenilor, faptul că sunt bucuroşi, încrederea în viitor. Pe de altă parte, datorită faptului că şi Transilvania a făcut parte din Imperiul Habsburgic, aşadar influenţa austriacă şi cea germană şi astfel faptul că poţi să faci înţelegeri cu oamenii, că poţi să te descurci cu oamenii; este combinaţia dintre pofta de viaţă şi profesionalism, iar aceasta se combină foarte bine cu modul olandez de a face business.
Reporter: Eşti unul dintre primii antreprenori olandezi în România? O companie cu aproximativ 106-120 de angajaţi. Aici au ajuns mai multe companii olandeze. Există chiar şi un Business Club în Cluj?
Cor Geertsma: Da, este un Business Club. Cred că în momentul de faţă avem 35 de membri. Sunt în totalitate companii olandeze care sunt stabilite în Cluj sau în împrejurimi. Mai sunt şi alţi membri, de exemplu Robert Rekkers, fost director al ABN-AMRO, care este acum director al Băncii Transilvania. Aegon şi-a stabilit sediul principal aici cu doi ani în urmă aşa că se întâmplă multe, nu mai suntem singurii. Şi datorită creşterii în domeniul software se vede că tot mai multe companii din Olanda vin în România.
Reporter: Desigur criza economică nu a ocolit nici această ţară. Observi acest lucru acum?
Cor Geertsma: Relativ puţin. Uite, în Olanda se simte mai mult asta poate pentru că noi, bineînţeles, stăm la un nivel economic mai înalt şi că avem un nivel cu mult mai ridicat de bunăstare şi poate trebuie să dăm cu vreo cinci procente înapoi, însă aici economia nu este încă atât de bine dezvoltată încât oamenii să observe că merg înapoi, lor le-a fost deja greu, ei au avut o criză proaspătă aşa că sunt obişnuiţi cu „hai, din nou la treabă”. Aşa că ei nu sunt doborâţi atât de uşor.
Reporter: Încotro trebuie să te îndrepţi aici dacă vrei să îţi începi afacerea? Tu eşti deja în domeniul software. Îmi închipui că eşti aici în primul rînd pentru a face outsourcing pentru producţie. Este uşor?
Cor Geertsma: Nu, cu siguranţă nu e simplu. Dacă mă uit şi la membrii din Business Club, atunci avem două tipuri de oameni: oameni care se duc pe piaţă aici, România este, desigur, o piaţă de desfacere mare în ce priveşte consumatorii – 23, 24 de milioane de oameni. Însă majoritatea celor din Business Club vin aici pentru a face outsourcing pentru o parte din producţia lor. Iar dacă e producţia de servicii de software, aşa cum facem noi, sau în domeniul transportului sau în industrie, de obicei piaţa de desfacere se află în Europa de Vest, iar producţia de fabricaţie de află aici. Aici mai găseşti încă oameni. În Olanda ai deja o lipsă mare, aici este un flux de oameni care sunt bine pregătiţi şi care doresc să continue să muncească. Acesta este şi pentru noi motivul cel mai important pentru a veni aici şi pentru a rămâne aici. Oamenii numesc asta creştere pentru că programatorii care se ocupă, în cele din urmă, de producţia unui sistem de software îşi doresc să fie foarte buni în domeniul lor. Dacă îi trezeşti noaptea şi îi întrebi „ce ai vrea să devii mai încolo?”, cu siguranţă vor să devină cel mai bun programator. Nu e nevoie să explici că în Olanda este o cu totul altă situaţie. Acolo vezi oamenii crescând înspre consultanţă, înspre management; de obicei aceasta se întâmplă datorită slujbelor mai bine plătite şi a imaginii pe care o reprezintă.
Reporter: Ce ţi-ai mai dori cu ISDC-ul? Cât de rapid îţi doreşti să mai creşti?
Cor Geertsma: Nu este vorba despre cât de rapid, ci de a face în continuare perfect. Ceea ce vedem acum este că avem o calitate care este enorm de ridicată. Şi nu doar noi considerăm aceasta, ci şi clienţii noştri, iar noi vrem să putem face mai multe pentru aceasta. În trecut ni s-a întâmplat ca oamenii să se gândească cum că dacă avem producţie în România, atunci putem oferi un sistem drăguţ pentru bani puţini, dar ceea ce noi introducem acum şi prin noua conducere este să muncim la un nivel foarte ridicat tocmai cu aceşti oameni şi să adăugăm mai multă valoare clienţilor noştri. Iar acesta este încă un vis pe care îmi doresc mult să îl văd devenind realitate.
Reporter: Şi rămîne în continuare România?
Cor Geertsma: Rămâne cu siguranţă România. Acesta este, cred eu, şi avantajul combinaţiei Olanda-România dacă stau să compar cu alte ţări care investesc aici. Olandezii vin aici şi rămân aici, sunt investitori. Dacă te uiţi la cum venim noi aici, am construit o clădire mare, alocăm o grămadă de timp şi bani pentru instruire şi training, noi trebuie să rămânem aici dacă e să te compari cu o industrie precum Nokia. Nokia a venit aici, au fost mai întâi în Germania, au luat subvenţiile, au rămas şase ani în Germania, şi-au strâns fabrica şi vin aici, rămân aici vreo şase-şapte ani, pustiesc totul în jurul lor ca nişte animale de pradă şi apoi vor pleca spre Ucraina, Georgia sau Kazahstan. Companiile olandeze vin aici pentru a rămâne şi asta e valabil, de fapt, pentru toate companiile olandeze pe care eu le cunosc aici şi din acest motiv companiile olandeze sunt foarte îndrăgite în România, iar noi avem un pas înainte, suntem preferaţi de oamenii din politică.
Reporter: Dacă sunt oameni care se gândesc „ ciudat, România, nu m-am gândit niciodată să mă duc acolo.” Care sunt ponturile tale pentru antreprenori?
Cor Geertsma: Cel mai important lucru aici este că nu vii aici doar pentru mână de lucru ieftină. Asta nu funcţionează, atunci România nu mai e ţara potrivită. Însă potenţialul care este aici să faci ca munca să fie executată aici, nivelul ridicat de pregătire şi mai ales atitudinea oamenilor de a excela. Acesta este un lucru. Şi mai trebuie să faci şi tu însuţi ceva, trebuie să le dai oamenilor un salar decent şi, mai ales, trebuie să îi îndrumi bine pe oameni, îşi doresc mult să înveţe de la tine. Şi mai trebuie să investeşti în pregătire şi training, într-un centru decent. Iar eu cred că atunci oamenii îşi vor dori mult să lucreze pentru companii olandeze şi nici nu vor mai vrea să plece, pentru că şi în această industrie, care este totuşi o industrie de cunoaştere, nu mai este vorba despre a avea un bun programator pentru bani puţini, la noi un programator bun care a lucrat deja trei, patru, cinci ani, reprezintă mult know-how despre client. Şi este foarte important pentru noi să îl păstrăm, menţinând astfel fluctuaţia de personal la un nivel foarte scăzut. Prin aceasta îţi protejezi şi capitalul. Aşadar acesta ar fi sfatul meu pentru fiecare anteprenor care vine aici. Abordează lucrurile exact în acelaşi fel ca şi în Olanda, iar rezultatul te va surprinde.